Cum să creați un chestionar pentru cercetarea de piață
Colectați date care vă vor arăta dacă piața este pregătită pentru produsul dvs. Aflați care sunt caracteristicile și nevoile specifice ale publicului țintă, veniți în întâmpinarea acestora și veți reuși!
Ați avut o idee revoluționară. Ideea cea nouă prinde contur în mintea dvs., apoi în discuțiile cu colegii și, treptat, devine o strategie de afaceri. Speră toată lumea că această idee, strategie de afaceri sau acest produs nou va avea o cerere foarte mare pe piață. Dar chiar dacă toți colegii dvs. speră la acest lucru, nu aveți garanția și nici undă verde pentru a deschide robinetul finanțării și a investi în dezvoltarea, producția și promovarea noului produs. Fără certitudine, riscați ca proiectul dvs. să nu găsească suficienți cumpărători. Nimeni nu-și dorește asta. Vă întrebați cum puteți afla dacă piața este pregătită pentru produsul dvs.? Răspunsul este cercetarea de piață.
Ce este cercetarea de piață?
Prin cercetarea de piață, încercați să aflați potențialul de cumpărare al pieței vizate. Analizați piața, segmentați și definiți publicul țintă, urmăriți concurenții, observați tendințele de preț și, pur și simplu, încercați să obțineți date care să vă arate dacă merită sau nu să pătrundeți pe piață.
Deschidem un subiect amplu, deoarece există multe modalități de a aborda cercetarea de piață. Cercetarea pentru o companie locală mică va fi diferită de cea realizată la cererea unei corporații globale. Metodele, resursele financiare, persoanele implicate, timpul necesar... toate depind de soluția cea mai potrivită pentru fiecare companie.
În acest articol, veți afla în ce măsură vă puteți ocupa de cercetarea de piață cu ajutorul unui chestionar online. Vom trece în revistă obiectivele pe care le-ați putea urmări prin cercetarea de piață și vă vom arăta cum le puteți atinge folosind un chestionar online. Veți găsi sfaturi concrete despre întrebările potrivite pentru cercetarea de piață și veți afla cum vă poate ajuta aceasta să evaluați o oportunitate de piață.
Există interes pentru produs pe piață?
Trebuie să aflați dacă produsul dvs. va răspunde unor nevoi existente. Aceste nevoi pot fi satisfăcute de una dintre funcțiile produsului și vă pot defini USP-ul (propunerea unică de vânzare). Poate fi vorba și despre modul în care compania dvs. se raportează la tendințele actuale (sustenabilitate, CSR, ingrediente bio, livrare rapidă, asistență excelentă pentru clienți, design atemporal, automatizare mai eficientă). Provocarea este să aflați ce își dorește piața. Întrebările de mai jos vă pot servi drept inspirație, deoarece fiecare produs nou are particularitățile sale. Nu ezitați să le adaptați.
Ce v-ar ajuta să vă desfășurați activitățile zilnice mai rapid și mai ușor?
V-ar simplifica rutina de dimineață (descrierea produsului)?
V-ar interesa să dețineți un astfel de produs?
Cât de important este pentru dvs. să economisiți timp pe parcursul zilei?
Sunteți pasionat(ă) de tehnologiile moderne din domeniul cosmeticelor?
Sensibilitatea la preț
Unele persoane sunt mai sensibile la preț, altele mai puțin. Unii văd un preț de 100 $ și spun: „Cum pot cere atât de mult pentru un astfel de produs?”. Alții spun: „Prețul reflectă calitatea materialelor și producția sustenabilă. Apreciez asta.”
Stabilirea prețului ține aproape de alchimie. Trebuie să luați în calcul costurile estimate și prețurile concurenței, dar și sensibilitatea la preț a publicului dvs. Compararea acestor date poate fi descurajantă dacă prețurile pe care publicul este dispus să le plătească și cele ale concurenților sunt prea mici pentru a vă acoperi costurile și marja estimate. Tocmai de aceea faceți cercetarea: este în regulă să acceptați că nu puteți produce în asemenea condiții de preț. Asta nu înseamnă că trebuie să abandonați întregul proiect. Puteți regândi anumite procese sau elemente pentru a reduce costurile. Schimbați puțin abordarea proiectului și regândiți valoarea pe care acesta urmează să o ofere publicului.
Să trecem în revistă câteva întrebări pe care le-ați putea include în chestionar pentru a afla cât de sensibil este publicul dvs. la preț. Puteți folosi și modelul nostru de chestionar despre prețul produselor, dacă doriți.
Segmentarea și definirea publicului țintă
Trebuie să identificați segmentele publicului și să alegeți grupul țintă dintre acestea. De ce? Pentru că vreți să vă optimizați costurile de marketing, care reprezintă o mare parte din costurile totale. Vreți să vă promovați produsul în rândul persoanelor despre care știți că îl vor cumpăra. Dacă vă adresați tuturor, o mare parte din costurile de marketing se irosește și nu se întoarce sub formă de vânzări.
Segmentele sunt grupuri de persoane cu comportamente similare. Segmentele diferă între ele prin comportament, date demografice și alte aspecte.
Cum identificați segmentele? Includeți în chestionar întrebări despre următoarele aspecte:
comportament (atitudinea față de produs, loialitatea față de marcă, gradul de utilizare, frecvența cumpărăturilor, rutinele zilnice, preferințe, stil de viață, sensibilitatea la preț)
date demografice (vârstă, gen, dimensiunea familiei, stare civilă)
criterii geografice (țară, oraș și dimensiunea acestuia)
criterii socio-economice (venitul familiei, ocupație, nivel de educație)
criterii etnografice (religie, naționalitate)
Nu trebuie să solicitați informații care sunt deja cunoscute. Așa cum am menționat, adresați întrebări potrivite situației dvs. specifice. Datele obținute vă vor ajuta să identificați diferite segmente. Pe care ar trebui să-l alegeți ca public țintă?
Alegeți segmentul ale cărui nevoi le puteți satisface cel mai bine cu produsul dvs.
Alegeți un segment suficient de interesat de produsul dvs. și dispus să plătească suficient pentru el.
Alegeți un segment suficient de mare pentru a genera venituri.
Încercați să aplicați rezultatele cercetării de piață întregii piețe. Astfel, veți putea estima dimensiunea reală a segmentului. Atenție: trebuie să lucrați cu un eșantion reprezentativ de respondenți. Aflați mai multe pe blogul nostru despre cum să alegeți un eșantion pentru chestionar.
Exemplu: Eșantionul chestionarului dvs. cuprinde 10 000 de respondenți, iar grupul țintă identificat în chestionar cuprinde 1 500 de respondenți. Piața în ansamblu are 1 000 000 de locuitori, așadar puteți estima că publicul țintă real numără 150 000 de persoane. Pe baza datelor obținute din cercetarea de piață (sensibilitatea la preț și frecvența cumpărăturilor), trebuie să calculați dacă aceste 150 000 de persoane vor genera suficiente vânzări pentru ca proiectul dvs. să fie viabil.
Nu sunteți singuri pe piață?
Și concurenții dvs. sunt prezenți. Trebuie să-i urmăriți și să aflați ce fac mai bine decât dvs. (și ce faceți dvs. mai bine decât ei). Definiți clar USP-ul (propunerea unică de vânzare) pentru a vă diferenția de concurență. Dacă USP-ul dvs. este foarte asemănător cu cel al concurenților, înseamnă că vă adresați aceluiași grup țintă. Țineți cont de acest lucru și estimați ce cotă de piață ați putea obține împărțind publicul țintă cu concurenții.
Într-un chestionar independent, puteți întreba ce marcă ar alege oamenii dacă ar vrea să cumpere produsul respectiv și de ce. Veți obține o imagine asupra cotelor de piață și veți afla ce puteți face pentru a atrage clienții concurenților.
Chestionarea grupului țintă
Acum că știți cui vă veți adresa, întrebați persoanele respective despre preferințele lor specifice, pentru a le putea veni în întâmpinare. Aprofundați următoarele subiecte:
ce canale de comunicare folosesc?
ce tip de conținut apreciază?
la ce servicii se așteaptă din partea asistenței pentru clienți?
cum ar arăta, în opinia lor, procesul ideal de soluționare a unei reclamații privind produsul?
cum și de unde vor cumpăra produsul (din magazin/online)?
ce preferințe au în privința livrării produsului?
care sunt metodele de plată cele mai convenabile pentru grupul dvs. țintă?
ar aprecia programele de fidelizare?
ce tendințe sunt importante pentru grupul dvs. țintă (și pe care le puteți integra în campaniile dvs.)?
Cultivați relația cu publicul țintă, iar acesta vă va răsplăti printr-o bază de utilizatori în creștere. Astfel, recomandările transmise din gură în gură își vor face efectul în mod firesc.
Aflați de ce clienții noștri aleg Survio ca soluție de feedback fiabilă pentru afacerea lor.
Cum să creați un chestionar pentru cercetarea de piață?
Mai întâi, gândiți-vă bine la ce am discutat până acum. Stabiliți-vă obiectivele și informațiile specifice pe care trebuie să le aflați. Apoi puteți începe să creați întrebările chestionarului. Puteți alege dintre 14 modele de chestionare pentru cercetarea de piață pe care le puteți modifica în totalitate (și peste 100 de modele în total) sau vă puteți crea propriul chestionar.
Pe blogul nostru am pregătit articole dedicate anumitor tipuri de întrebări și utilizării lor corecte. Citiți-le pentru a afla mai multe, a folosi întrebările potrivite și a evita colectarea unor date părtinitoare.
Adresați-vă publicului prin cele mai convenabile canale pentru a crește rata de răspuns. Există mai multe modalități de colectare a răspunsurilor. Descoperiți articolele de pe blogul nostru și secțiunea Centrul de ajutor. Distribuiți chestionarul:
Puteți distribui chestionarul prin unul sau două canale sau le puteți combina pe toate. Găsiți combinația care vă asigură suficiente chestionare completate!
Analiza automată a rezultatelor
Urmăriți rezultatele în timp real! Survio analizează rezultatele pentru dvs. și le prezintă în grafice și tabele clare. Puteți schimba oricând tipul de grafic pentru a vizualiza datele altfel! Descărcați rapoarte profesionale pentru a prezenta rezultatele colegilor. Obțineți-le cu un singur clic, în diverse formate (PDF, .DOCX, .PPTX, .XLSX, .CSV sau Foi de calcul Google).
Creați propriul chestionar pentru cercetarea de piață!
Scopul este să aflați dacă produsul dvs. are șanse de succes pe piață. Vreți să obțineți o perspectivă obiectivă asupra situației pieței. După ce cercetați interesul general pentru produs, sensibilitatea la preț și alte aspecte, veți putea să vă identificați grupul țintă și să estimați dacă acesta are potențialul de cumpărare necesar pentru a pătrunde pe piață. Rețineți că efortul depus în cercetarea de piață nu este irosit nici dacă aceasta arată că nu există loc pentru produsul dvs. Este întotdeauna mai sigur să luați decizii pe baza datelor decât să vă bazați doar pe intuiție. Combinați datele cu intuiția și veți fi mai aproape de succes!