Bună ziua,
Numele meu este Necula Ioana Miruna şi sunt studentă la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, specializarea Asistenţă Socială, în cadrul Universităţii din Bucureşti.
Acest chestionar reprezintă un pas esenţial în realizarea lucrării mele de licenţă care îşi propune să investigheze gradul de implicare şi comportamentul părintelui în relaţie cu copilul (de la naştere şi până la vârsta de 3 ani).
Participarea la acest studiu este voluntară, datele oferite sunt confidenţiale şi vor fi folosite doar în scop ştiinţific. Nu există răspunsuri corecte sau greşite şi este foarte important pentru mine ca răspunsurile primite să reflecteze cât mai bine realitatea.
Completarea corectă a chestionarului necesită prezenţa ambilor părinţi deoarece, întrebările sunt adresate cuplului ca unitate în relaţie cu copilul.