Continuăm procesul de cercetare privind experiența profesională și nevoile membrilor OAR București.
Într-o primă etapă, în luna septembrie, am realizat interviuri în profunzime cu arhitecți aflați în contexte profesionale diferite. Acest chestionar investighează cât de răspândite sunt experiențele și problemele identificate în faza calitativă, cum diferă ele între categorii de practicieni și care ar trebui să fie prioritățile organizației în următorii ani. Ne interesează atât lucrurile care pot fi îmbunătățite, cât și experiențele pozitive și soluțiile pe care membrii le folosesc deja.
Răspunsurile sunt complet anonime și vor fi analizate agregat. Durată estimată de răspuns: 12–15 minute. Mulțumim că facem asta împreună!