Vreme trece, vreme vine,Toate-s vechi și nouă toate;Ce e rău și ce e bineTu te-ntreabă și socoate;Nu spera și nu ai teamă,Ce e val ca valul trece;De te-ndeamnă, de te cheamă,Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,În auz ne sună multe,Cine ține toate minteȘi ar sta să le asculte?...Tu așează-te deoparte,Regăsindu-te pe tine,Când cu zgomote deșarteVreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbăRecea cumpăn-a gândiriiÎnspre clipa ce se schimbăPentru masca fericirii,Ce din moartea ei se nașteȘi o clipă ține poate;Pentru cine o cunoașteToate-s vechi și nouă toate.
Privitor ca la teatruTu în lume să te-nchipuiJoace unul și pe patruTotuși tu ghici-vei chipu-i,Și de plânge, de se ceartă,Tu în colț petreci în tineȘi-nțelegi din a lor artăCe e rău și ce e bine.
Viitorul și trecutulSunt a filei două fețe,Vede-n capăt începutulCine știe să le-nvețe;Tot ce-a fost ori o să fieÎn prezent le-avem pe toate,Dar de-a lor zădărnicieTe întreabă și socoate.
Căci acelorași mijloaceSe supun câte există,Și de mii de ani încoaceLumea-i veselă și tristă;Alte măști, aceeași piesă,Alte guri, aceeași gamă,Amăgit atât de-adeseNu spera și nu ai teamă.
Nu spera când vezi mișeiiLa izbândă făcând punte,Te-or întrece nătărăii,De ai fi cu stea în frunte;Teamă n-ai, căta-vor iarășiÎntre dânșii să se plece,Nu te prinde lor tovarășCe e val, ca valul trece.
Ca un cântec de sirenă,Lumea-ntinde lucii mreje;Ca să schimbe-actorii-n scenă,Te momește în vârteje;Tu pe-alături te strecoară,Nu băga nici chiar de seamă,Din cărarea ta afarăDe te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,De hulesc, să taci din gură;Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,Dacă știi a lor măsură;Zică toți ce vor să zică,Treacă-n lume cine-o trece;Ca să nu-ndrăgești nimică,Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,De te-ndeamnă, de te cheamă;Ce e val, ca valul trece,Nu spera și nu ai teamă;Te întreabă și socoateCe e rău și ce e bine;Toate-s vechi și nouă toate:Vreme trece, vreme vine.